Spitalul Clinic Judeศean de Urgenศฤ โSf. Ioan cel Nouโ Suceava are, de luni, o nouฤ conducere. Vicepreศedintele Consiliului Judeศean Suceava, Nicolae Robu, a desemnat-o pe Larisa Blanari, fostฤ directoare generalฤ a Casei de Asigurฤri de Sฤnฤtate Suceava, รฎn funcศia de manager interimar pentru urmฤtoarele ศase luni.
Numirea vine dupฤ ce dr. Ionuศ Jurchiศ a รฎncheiat mandatul interimar ศi a decis sฤ revinฤ la activitatea medicalฤ. โรi mulศumim domnului dr. Ionuศ Jurchiศ pentru responsabilitatea cu care ศi-a asumat aceastฤ misiune dificilฤ ศi pentru rezultatele evidente pe care le-a avut. Am รฎnศeles dorinศa lui de a se รฎntoarce รฎn mijlocul pacienศilor sฤi ศi รฎi respectฤm deciziaโ, a declarat Nicolae Robu.
Potrivit acestuia, decizia a fost luatฤ dupฤ consultฤri cu reprezentanศi ai mediului medical ศi administrativ. โ
Printre primele mฤsuri anunศate de noul manager se numฤrฤ completarea echipei de conducere. Astfel, de la 1 octombrie, funcศia de director medical va fi preluatฤ de conf. univ. dr. Laura Stฤtescu, medic primar dermatovenerologie, cadru universitar la UMF โGrigore T. Popaโ Iaศi ศi fost ศef al Clinicii de Dermatovenerologie din cadrul Spitalului โSf. Spiridonโ Iaศi. Cu o experienศฤ de peste 25 de ani, activitate universitarฤ ศi peste 100 de lucrฤri ศtiinศifice, aceasta se alฤturฤ echipei medicale din Suceava.
La preluarea mandatului, Larisa Blanari a transmis cฤ vede noua poziศie mai degrabฤ ca pe o responsabilitate, decรขt ca pe un privilegiu. โVin sฤ fac echipa sฤ funcศioneze mai bine โ, a subliniat managerul interimar.
Printre prioritฤศile sale, Blanari a menศionat atragerea de noi medici, รฎmbunฤtฤศirea comunicฤrii cu pacienศii, utilizarea eficientฤ a fondurilor ศi valorificarea proiectelor europene derulate de Consiliul Judeศean pentru modernizarea infrastructurii medicale.