Un accident rutier grav a avut loc vineri dimineață, la intrarea în municipiul Suceava, pe direcția dinspre Adâncata, în apropierea localității Burdujeni Sat. Consecințele acestei tragedii sunt cu atât mai dramatice cu cât un bărbat a pierdut viața, iar o tânără a fost grav rănită.

Potrivit informațiilor preliminare, șoferul unui autoturism Volvo care se deplasa dinspre Adâncata a pierdut controlul mașinii, pătrunzând pe sensul opus de circulație și lovind cu violență un stâlp de beton.
La fața locului, echipele de pompieri militari au găsit șoferul inconștient și încarcerat în vehicul. Pasagera, o tânără în vârstă de aproximativ 18 ani, era într-o stare confuză, dar a primit îngrijiri medicale de urgență și a fost stabilizată.
Pompierii militari au reușit să-l extragă din mașină pe șofer și au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, acesta a fost declarat decedat.
Șoferul a fost declarat decedat la orele 09.07, la fața locului, fiind posibil ca acesta să fi făcut un infarct la volan. În acest caz s-a dispus efectuarea necropsiei.
Tânăra implicată în accident a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.
La momentul transportului, pacienta era stabilă și conștientă, dar suferise multiple traumatisme, inclusiv traumatism cranio-cerebral, contuzie toraco-abdominală și fracturi la nivelul membrului inferior drept.

