Peste 600 de copii au participat la manifestările organizate de Uniunea Polonezilor din România cu prilejul zilei de 1 iunie. Manifestările au avut loca la Casa Polonă din Solonețu Nou.
A devenit deja o tradiție ca la 1 iunie, la Dom Polski din Solonețu Nou vină elevi ai școlilor în care se predă limba polonă maternă din: Poiana Micului, Cacica, Solonețu Nou, Moara, Siret, Păltinoasa Suceava și Pârteștii de Sus. La început, la biserica „Coborârea Duhului Sfânt” din localitate, pr. dr. Stanislav Ioan Cucharec a celebrat o liturghie dedicată copiilor.

Peste 600 de copii au sărbătorit prin cântec, dans și s-au jucat cu Bobo și personajele lor preferate, toți fiind prezenți la Solonețu Nou pentru a le înfrumuseța ziua. A fost o zi plină de culoare și veselie. Cadrele didactice, părinții, bunicii împreună cu cei mici s-au simțit extraordinar.

„Copiii sunt cei care ne fac de multe ori ziua mai bună şi pentru care ajungem să trăim. De ziua lor aceştia merită o atenţie deosebită pentru a şti că au anumite drepturi și că sunt cei mai importanţi în viața noastră. Copiii sunt viitorul nostru, de aceea timpul acordat lor este esențial. Pornind de la convingerea că trebuie acordată o atenție deosebită copiilor care reprezintă generația de mâine, noi, Uniunea Polonezilor din România, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului organizăm și anul acesta, pentru copii, un eveniment dedicat lor. Azi, 1 iunie, la Dom Polski din Solonețu Nou au sosit elevi ai școlilor în care se predă limba polonă maternă din: Poiana Micului, Cacica, Solonețu Nou, Moara, Siret, Păltinoasa Suceava și Pârteștii de Sus, precum și un grup de elevi venit din Gdańsk, Polonia. La început, la biserica Coborârea Duhului Sfânt din localitate, pr. dr. Stanislav Ioan Cucharec a celebrat o liturghie dedicată copiilor. Peste 600 de copii au sărbătorit prin cântec, dans și s-au jucat cu Bobo și personajele lor preferate, toți fiind prezenți la Solonețu Nou pentru a le înfrumuseța ziua. A fost o zi plină de culoare și veselie. Cadrele didactice, părinții, bunicii împreună cu cei mici s-au simțit ca în copilărie, cea mai frumoasă perioadă a vieții fiecăruia dintre noi. Dorim să mulțumim tuturor profesorilor, educatorilor care au ajutat la organizarea acestei mari petreceri dedicate copiilor”, a declarat deputatul Ghervazen Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România.

La eveniment au mai participat președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher împreună cu soția Victoria Longher, pr. dr. Stanislav Ioan Cucharec – capelan al polonezilor din dieceza de Iași.Evenimentul a fost organizat de Uniunea Polonezilor din România.
